Principalele caracteristici ale fauvismului sunt: renunțarea la perspectiva tradițională, folosirea culorilor violente și a tonurilor pure. Acesta este un curent din pictura franceză a începutului de secol XX.
Matisse, Derain, Puy și alți tineri pictori francezi au expus în anul 1905, la Salonul de Toamnă de la Paris, lucrări ce au șocat prin violența exploziei de culori. Louis Vauxcelles, critic de artă, avea să declare: „S-ar putea spune: Donatello printre bestii sălbatice”. (Etimologie: din francezul fauves – animale sălbatice.) Sintagma a prins, iar acest nou experiment a reprezentat nașterea unui nou curent.
Fauvismul s-a născut din întâlnirea unor pictori cu temperamente artistice deosebite, dar preocupați de aceleași probleme ale creației.
Culorile nealterate prin amestec, aplatizarea spațiului și spontaneitatea creației sunt doar câteva dintre caracteristicile sale.
Gauguin și Van Gogh au fost considerați precursorii acestei noi maniere de abordare a culorii în pictură și, de asemenea, doi dintre marii artiști care au influențat acest curent.
Atelierul lui Gustave Moreau a jucat un rol deosebit în dezvoltarea acestei mișcări. Este de menționat și faptul că atelierul a fost frecventat de pictorul român Theodor Pallady.
Nu trece multă vreme și fauvismul depășește granițele Franței, influența sa regăsindu-se și în creația altor artiști europeni, printre care pictorii ruși Jawlensky și Kandinsky.
Reprezentanții fauvismului au avut o influență importantă asupra evoluției ulterioare a picturii moderne, în special asupra expresionismului, dar și asupra altor direcții care au dus spre abstractizare.
Dintre reprezentanții de seamă îi amintim pe Henri Matisse, André Derain, Maurice de Vlaminck, Raoul Dufy, Georges Rouault și Louis Valtat.
Vlamink - Pod din Chatou - 1906
Derain - Trei personaje stand pe iarba
Van Dongen - Femeie fatala - 1905
Distribuie pe:
|
